Maraton de Handbal la Reșița cu final palpitant


cldmrs169

Sala de Sport a Liceului Traian Vuia din Reșița a fost, Duminică 4 Decembrie, gazda celei de-a doua ediții a Cupei Moș Crăciun la Handbal Feminin Junioare 4 și Minihandbal, ediție câștigată la ambele categorii de către echipa gazdă.

La startul competiției s-au aliniat șase formații de Handbal J4, împărțite în doua grupe a câte trei echipe, iar la Minihandbal au participat trei echipe, după cum urmează:

Grupa 1

Liceul Teoretic Traian Vuia Reșița

ACS Golden Kids Bocșa

ASȘ Traian Lalescu Hunedoara

Grupa 2

CSHC Jimbolia

CSM Mihai Viteazu Vulcani

Colegiul Național Mircea Eliade Reșița

Minihandbal

Liceul Teoretic Traian Vuia Reșița

ACS Golden Kids Bocșa

CSM Mihai Viteazu Vulcani

Întrecerile au început la ora 9:30 competiția fiind deschisă de partida dintre Liceul Teoretic Traian Vuia Reșița și ACS Golden Kids Bocșa, urmând pe parcursul întregii zile disputarea tuturor meciurilor, după încheierea partidelor din grupe desfășurându-se finalele pentru desemnarea clasamentului, printre ele fiind introduse și meciurile de minihandbal.

Cea de-a doua ediție a Cupei Moș Crăciun a fost una emoții de la început până la sfârșit, cu reveniri spectaculoase, forfait, și departajare la loviturile de la 7 metri. De departe cel mai frumos spectacol l-au oferit cele mai mici handbaliste, care abia acum încep să deslușească tainele handbalului, care prin inocența lor au reușit să stârnească atât zâmbete cât și ropote de aplauze din partea spectatorilor și susținătorilor prezenți în micuțele tribune ale Sălii de Sport, devenite neîncăpătoare. Cea mai neașteptată și spectaculoasă revenire au reușit-o bocșencele antrenate de Bogdan Ionuț Bosioc care au reușit să revină de la scorul de 9-4 în partida ASȘ Traian Lalescu Hunedoara – ACS Golden Kids Bocșa și să câștige 9-10 după o repriză secundă ce a dat palpitații și a ridicat în picioare toți părinții și susținătorii bocșeni prezenți în sală. În schimb adversarii formației din Bocșa, ASȘ Traian Lalescu Hunedoara, nemulțumiți de maniera arbitrajului, la finalul partidei au avut o mică dispută cu arbitrii, urmând ca la următoarea lor partidă, cea împotriva gazdelor, au declarat forfait, au retras echipa de pe teren și au părăsit sala.

Trofeul competiției a fost disputat de câștigătoarele celor două grupe, Liceul Teoretic Traian Vuia Reșița și CSHC Jimbolia, și acesta fiind un meci disputat la cote înalte cu două echipe puternice, finalul partidei declanșând vacarmul în sală, susținătorii gazdelor făcând o atmosferă de zile mari cu tobe, trompete, cum puține se văd și în Liga Națională de Handbal. Finalul meciului a fost unul de infarct, partida terminându-se la egalitate 19-19, departajarea făcându-se după executarea loviturilor de la 7 metri, fiind necesare șase încercări pentru a se desemna câștigătoarea. Cea care a avut câștig de cauză a fost echipa gazdă, micuțele handbaliste antrenate de Doamna Lucia Moruț câștigând cu 24-23, moment în care a avut loc o explozie de bucurie și lacrimi de fericire atât în teren cât și în tribună. Merită felicitate și formația din Jimbolia, care s-a dovedit a fi un adversar redutabil.

Podiumul a fost completate de CSM Mihai Viteazu Vulcani locul trei, urmat de ACS Golden Kids Bocșa. Locul cinci a fost ocupat de ce-a de-a doua echipă din Reșița, Colegiul Național Mircea Eliade, iar ultimul loc a fost acordat formației care a abandonat ASȘ Traian Lalescu Hunedoara. În cadrul competiției de Minihandbal clasamentul a fost următorul: locul 1 Liceul Teoretic Traian Vuia Reșița, locul 2 CSM Mihai Viteazu Vulcani, locul 3 ACS Golden Kids Bocșa.

La finalul competiției au fost acordate deja obișnuitele premii speciale, cupă cum urmează: Minihandbal: Cea mai tânără jucătoare Larisa (CSM Mihai Viteazu Vulcani), Golgheter Slageana Radosavlevici (Liceul Teoretic Traian Vuia), Cea mai tehnică jucătoare Maia Banda (Liceul Teoretic Traian Vuia), Cea mai bună extremă dreapta Roxana Ilie (Golden Kids Bocșa), Cea mai bună extremă stânga Slageana Radosavlevici (Liceul Teoretic Traian Vuia), Cel mai bun inter stânga Alessia Diaconescu (Liceul Teoretic Traian Vuia), Cel mai bun inter dreapta Rebeca (Liceul Teoretic Traian Vuia), Cel mai bun pivot Flavia Tîmpa  (Liceul Teoretic Traian Vuia), Cel mai bun portar Oana Toie (Liceul Teoretic Traian Vuia), Cel mai bun centru Maia Banda (Liceul Teoretic Traian Vuia). Junioare 4: Golgheter Denisa Sorescu (Liceul Teoretic Traian Vuia), Cea mai tehnică jucătoare Roxana Viona (Liceul Teoretic Traian Vuia), Cea mai tânără jucătoare Patricia Gavriluță (Liceul Teoretic Traian Vuia), Cel mai bun portar Patricia Pazecaș (CSHC Jimbolia), Cea mai bună extremă stânga Ana Maria Grigore (CSM Mihai Viteazu Vulcani), Cea mai bună extremă dreapta Diana Siminiuc (CSHC Jimbolia), Cel mai bun portar Lorena Scurtu (Liceul Teoretic Traian Vuia), Cel mai bun centru Roxana Viona (Liceul Teoretic Traian Vuia), Cel mai bun pivot Andreea Baltoș (ASȘ Traian Lalescu Hunedoara), Cel mai bun inter stânga Denisa Sorescu (Liceul Teoretic Traian Vuia), Cel mai bun inter dreapta Marisa Munteanu (Liceul Teoretic Traian Vuia).

De asemenea au fost acordate diplome antrenorilor echipelor participante, Elvis Stan (CSM Mihai Viteazu Vulcani), Cosmin Boldor (ASȘ Traian Lalescu Hunedoara), Marian Rică (CSHC Jimbolia), Lucia Moruț (Liceul Teoretic Traian Vuia), Bogdan Ionuț Bosioc (Golden Kids Bocșa) Marin Dădulescu (Colegiul Național Mircea Eliade Reșița), cât și domnului doctor prezent la toate competițiile handbalistice organizate de Liceul Teoretic Traian Vuia, Caius Diaconescu.

În cadrul festivității de premiere au fost acordate cupe, diplome, tricouri și câte o pungă cu dulciuri din partea organizatorilor. Arbitrajele au fost asigurate de către Asociație Județeană de Handbal Caraș-Severin.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Alte sporturi, Alte sporturi - Handbal și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s