Foștii fotbaliști din Bocșa și Deta și-au dat întâlnire pe Stadionul din Bocșa


dsc_0044

În amintirea vremurilor glorioase de mult trecute, pe gazonul stadionului Metalul din Bocșa  au coborât foștii mari jucătorii care au purtat culorile clubului în vremuri mult mai bune pentru echipa fanion a orașului. Aceștia și-au dat întâlnire cu echipa de Old Boys Furnirul Deta, sâmbătă 17 septembrie, în meciul retur al întâlnirii dintre cele două formații de foști jucători.

Meciul demonstrativ dintre Old Boys Metalul Bocșa și Old Boys Furnirul Deta început de la orele 17:00 pe Stadionul din Bocșa a venit firesc după meciul din Deta jucat cu câteva săptămâni în urmă. Ideea acestor meciuri i-a venit portarului bocșean Emil Vadasz împreună cu prietenii săi din Deta. Acesta, locuind mai mult de 10 ani în Italia, a împrumutat modelul de acolo unde se dispută des astfel de partide și vrea ca aceste meciuri să devină o tradiție. Meciul de la Deta a avut dublă semnificație, o dată un meci al prieteniei dintre cele două echipe și cel de-al doilea a fost acela de se aduna fonduri pentru fostul jucător al formației Poli Timișoara în „Divizia A”, dar și al Metalului Bocșa, Titi Nicolae, care are mari probleme de sănătate și care a fost nevoit să facă o operație destul de complicată.

În deschiderea meciului dintre cele două formații de foști fotbaliști, tot pe Stadionul Metalul din Bocșa s-a desfășurat o întâlnire, tot amicală între micuții fotbaliști din localitate și cei ai formației ASO Deta, ca o legătură dintre trecut și viitor. Meciul copiilor s-a desfășurat pe teren redus, pe durata a trei reprize pentru a da posibilitatea celor doi antrenori să ruleze întreg lotul de viitori fotbaliști.

Acest meci, dovadă a prietenie dintre cele două echipe, s-a desfășurat pe durata a 60 de minute împărțite în două reprize, cu schimbări nelimitate, permise de vârsta unor jucători, care deși ne-mai fiind la prima tinerețe și-au arătat valoarea și experiența acumulată pe durata întregii cariere.A fost o adevărată atmosferă de sărbătoare atât în teren cât și în tribună, unde cei aproximativ 60 de spectatori, cu mult mai mulți decât la un meci din Liga a IV-a, și-au împins de la spate favoriții, i-au aplaudat și ovaționat, iar la fazele de joc cele mai spectaculoase s-au auzit din tribună mesaje care mai de care mai savuroase, de la obișnuitul „ți-ai luat tricou cu burtă” la „a înviat Oblemenco”. Ambele formații au jucat frumos, cu faze spectaculoase, atacuri în valuri, sprint-uri făcute de unii jucători, la care fizicul de fotbalist a fost agățat în cui o dată cu ghetele, finalizate cu un luft sau cu o căzătură spectaculoasă la marginea careului mare, momente în care spectatorii au aplaudat efortul la pachet cu replica „ ți s-a terminat benzina”.

Fiind un meci amical, al prieteniei dintre foștii fotbaliști care au încălțat din nou ghetele agățate în cui acum ceva vreme, diferența de pe tabelă nu a fost cea mai importantă, totuși amintim faptul că bocșenii au intrat în avantaj la cabine, conducând cu scorul de 3-2, goluri care mai de care mai spectaculoase reușite datorită experienței și valorii foștilor fotbaliști. Cel mai frumos gol al partidei a fost reușit de către Marian Pripas din Deta, acesta întroducând mingea între buturile apărate de Emil Vadasz direct din lovitură liberă, acest gol putând concura oricând la golul etapei din rândul echipelor de Liga I. Repriza a doua a mai adus trei goluri pe tabelă, doua pentru foștii fotbaliști bocșeni și unul pentru Old Boys Deta, scorul final fiind 5-3. La finalul partidei toți foștii fotbaliști și prieteni au luat masa împreună și au depănat amintiri din timpul carierei.

După un intens travaliu a ieșit un 5-3 frumos între Old Boys Metalul Bocșa-Furnirul Deta. Pe aceasta cale mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat și celor de la Deta pentru revanșă. Sper ca această prietenie să continue și să ne întâlnim din nou. Vă mulțumesc încă o dată. A declarat Emil Vadasz pe o rețea de socializare.

Chiar dacă anii care au trecut au lăsat urme pe fizionomia și fizicul foștilor fotbaliști, valoarea și calitățile lor au rămas vizibile chiar și după atâția ani, ani în care mulți dintre ei au jucat la nivel înalt.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Fotbal, Fotbal-Seniori și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s